Creştini nebuni !?

„… cine răspândeşte bârfelile este un nebun!”  Proverbe 10: 18b

       Bârfeala înseamnă vorbe răuvoitoare la adresa cuiva; faptul de a vorbi de rău, de a ponegri, de a defăima, de a calomnia, de a cleveti. (DEX)

       Bârfa nu implică în mod necesar neadevăruri, ci poate presupune o informaţie adevărată însă scopul ei este unul negativ: să denigreze, să  popularizeze detalii despre alții, să justifice atitudini personale, să rupă relaţii  sau din plăcerea de a vorbi despre alte persoane și problemele acestora.

      Nici creştinii care ascultă bârfele sau manifestă un interes morbid pentru a afla tot felul de detalii despre alţii, doar pentru a-şi  satisface  curiozitatea, nu sunt înţelepţi.

       Bârfa este finalizată doar atunci când există ambii poli: cel care o răspândeşte şi cel care o receptează! Internetul este probabil cea mai eficientă platformă contemporană

pentru cultivarea acestui obicei diabolic.

Unii o folosesc pentru a promova bârfele, iar alţii se delectează savurându-le.

De ce obicei diabolic? Pentru că diabolos i.e. diavol în limba greacă înseamnă calomniator, bârfitor, defăimător. Am putea vorbi despre dihotomia christianos-diabolos?

Lucrurile negative despre alţii pot fi abordate doar în situaţii specifice:

a) în prezenţa celui în cauză cu scopul de a soluţiona, corecta, cere socoteală, lămuri, etc.

b) dacă cei care discută aspectele negative din viaţa altora o fac pentru a le soluţiona şi pentru a oferi suport şi ajutor  persoanelor în  cauză.

c) dacă lucrurile sunt grave şi trebuie cunoscute pentru a-i proteja pe ceilalţi în situaţii cum ar fi: învăţături şi practici nebiblice  periculoase, obiceiuri păcătoase mascate sau făţişe,  atitudini sectare şi tendinţa de a le promova pentru a dezbina familii, Biserica, relaţiile, prieteniile, etc. Şi în cazuri de felul acesta informaţia trebuie să fie rezumată la strictul necesar, iar abordarea să fie duhovnicească şi fidelă Sfintelor Scripturi manifestând preocupare şi deschidere  pentru recuperarea celui vizat în cazul în care şi el ar dori acest lucru.

d) indiferent de situaţiile enunţate mai sus, informaţiile trebuie să fie absolut corecte acordând o atenţie deosebită interpretărilor, presupunerilor, conexiunilor sau opiniilor  personale. Nu suntem infailibili, nici omniscienţi, adeseori, nici cei mai calificaţi. De asemenea, principiile noastre la care ţinem nu sunt singurele corecte sau care pot fi acceptate de Dumnezeu.

       Substantivul un nebun traduce  ebraicul kesil şi aplicat dimensiunii religioase reflectă ideea de a trăi contrar principiilor  şi adevărurilor credinţei mărturisite. Un nebun este omul (fie el şi creştin) care în anumite contexte respinge de  fapt cerinţele  şi învăţăturile înţelepciunii dumnezeieşti, i.e. înţelepciunea revelată în Sfintele Scripturi. Un nebun este creştinul care în ciuda cunoşterii corecte a voii lui Dumnezeu şi a Cuvântului Bibliei acţionează fără să ţină seama de această cunoaştere.

Este o nebunie să cred că există Dumnezeu, să mărturisesc credinţa în El, să pretind că Lui mă închin, DAR  să trăiesc ca şi cum El nu există!

Este o nebunie să mă numeşti creştin în slujba Celui Prea Înalt,   DAR  să port uneori jugul Diavolului făcând ceea ce-l caracterizează pe el: bârfind, defăimând, calomniind, fie bucurându-mă şi fiind împlinit când alţii o fac în locul meu!

ATENŢIE deci, să nu fim creştini care se comportă ca nebunii !

                                                                                                                                               M. N.